Zi decisivă la PNL. Florin Cîțu: ”Voi anunţa decizia mea!” Secretarul general și-a anunțat demisia

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a convocat pentru sâmbătă Biroul Executiv al formaţiunii. El spune că şedinţa BEx de vineri în care s-a decis convocarea Consiliului Naţional al PNL nu a fost statutară, deoarece nu a fost convocată nici de el, nici de secretarul general.

“Toate documentele care au venit la partid erau adresate preşedintelui partidului pentru solicitare de BEx. În partid avem o regulă. Eu voi respecta de fiecare dată aceste reguli cât sunt la PNL şi am convocat, conform regulilor din PNL, un BEx, mâine, la ora 12,00, cu prezenţă fizică, unde voi anunţa mai multe lucruri”, a declarat Florin Cîţu, vineri, la sediul central al partidului.

Liderul PNL a susţinut că a comunicat cu toată lumea din partid şi s-a declarat dezamăgit pentru situaţia în care s-a ajuns. El a spus că în urmă cu şase luni a pornit un proiect alături de o echipă, iar acum a plecat în vizită oficială în SUA şi la întoarcere se confruntă cu o situaţie fără să se fi purtat în prealabil o discuţie în partid.

“Mâine avem un BEx, voi anunţa şi decizia mea, tot ce vom face. (…) Sunt dezamăgit de această situaţie, pentru că sunt oameni cu care am pornit la drum acum şase luni de zile. Am pornit pentru un proiect, plec în SUA reprezentând România cu câteva întâlniri foarte bune, mă întorc acasă cu această situaţie fără să avem o discuţie”, a afirmat Cîţu.

La rândul său, secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a informat că îşi va anunţa demisia din funcţie la şedinţa de sâmbătă, pentru că nu vrea să participe la “un bâlci” în partid.

Cei care au hotărât deja schimbarea lui Cîțu, au convocat pentru duminică Consiliul Naţional al PNL. Pe ordinea de zi a CN al PNL va figura convocarea unui congres extraordinar al partidului. Consiliul Naţional al PNL ar urma să se reunească, la ora 12,00, la Palatul Parlamentului.

Mai multe filiale ale PNL au solicitat, în ultimele zile, convocarea unui congres extraordinar pentru înlocuirea lui Florin Cîţu de la şefia partidului.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.