Vasile Dîncu participă la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, prezidată de Jens Stoltenberg

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu participă, miercuri şi joi, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, ce are loc la Bruxelles şi este prezidată de Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit news.ro.

”În cadrul ministerialei, discuţiile vor fi concentrate, cu precădere, pe definirea pachetului decizional şi pe perspectivele strategice ce vor conferi substanţă Summit-ului NATO de la Madrid, de la sfârşitul acestei luni, pe componenta apărării”, a transmis, miercuri, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că, în cadrul unei cine de lucru, miniştrii aliaţi vor discuta cu partenerii consacraţi, Finlanda şi Suedia, precum şi cu cei din vecinătatea estică, Georgia şi Ucraina, despre situaţia de securitate generată de invazia brutală a Ucrainei de către Federaţia Rusă şi perspectiva întăririi parteneriatului NATO-UE.

”La cina de lucru va participa şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell”, a mai transmis ministerul.

Instituţia precizează că, în prima sesiune a Consiliului Nord-Atlantic, va fi discutată adaptarea pe termen mediu şi lung a posturii de apărare şi descurajare, iar cea de-a doua sesiune va fi dedicată aspectelor referitoare la resursele pentru apărare şi finanţare comună.

”Reuniunea se înscrie în amplul proces de adaptare a Alianţei în contextul deteriorării fundamentale a mediului de securitate regional, european şi euro-atlantic ca urmare a invaziei Ucrainei de către Federaţia Rusă. În marja reuniunii ministeriale, ministrul apărării naţionale va participa la o nouă reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina, constituit la iniţiativa Statelor Unite ale Americii şi prezidat de secretarul american al apărării, Lloyd J Austin”, a mai precizat MInisterul Apărării.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.