Sting şi-a vândut catalogul muzical / Ar fi obținut 250 de milioane de dolari

Cântăreţul britanic Sting şi-a vândut întregul catalog muzical, incluzând repertoriul său cu The Police, unei ramuri a Universal Music, a anunţat joi aceasta din urmă, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Deşi Universal Music Publishing Group (UMPG) nu a dezvăluit termenii financiari ai acordului în declaraţia sa, suma vehiculată s-ar ridica la aproximativ 250 de milioane de dolari, potrivit estimărilor făcute de mass-media americane.

Universal va primi toate veniturile şi redevenţele asociate operelor autorului unor hituri ca „Every Breath You Take”, „Roxanne” sau „Fields of Gold”.

Într-o declaraţie, cântăreţul s-a declarat „încântat” că UMPG îi va gestiona de acum catalogul.

Fostul basist şi solist al trupei The Police îşi adaugă numele unei liste tot mai mari de vedete rock care şi-au vândut integral sau parţial catalogul muzical cu sume astronomice, dar niciodată confirmate oficial.

În 2021, Bruce Springsteen a vândut către Sony Music toate drepturile sale muzicale pentru o sumă record estimată la aproape jumătate de miliard de dolari, în timp ce laureatul Premiului Nobel Bob Dylan a făcut acelaşi lucru cu Universal Music pentru o sumă de aproximativ 300 de milioane de dolari.

Sursa foto: Facebook / Sting

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.