SONDAJ AVANGARDE: PSD ”defilează”, PNL stagnează. AUR a depășit USR

PSD este cotat la 37% intenţie de vot, în timp ce PNL se clasează pe locul doi, cu 23%, arată un sondaj Avangarde realizat, în iulie, la comanda PSD. În ceea ce priveşte încrederea, pe primul loc se află liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 25% cotă de încredere, urmat de premierul Nicolae Ciucă (18%) şi de preşedintele Klaus Iohannis (15%).

Conform sondajului, în ceea ce priveşte intenţia de vot, PSD are 37%, PNL – 23%. AUR se clasează pe locul trei, cu 11%, în timp ce USR ar obţine doar 9%. Singurul partid care ar mai trece pragul electoral ar fi UDMR – 5%. Formaţiunile conduse de Liviu Dragnea (APP) şi Ludovic Orban (Forţa Dreptei) sunt cotate la 2%, informează News.ro.

La capitolul încredere, clasamentul este deschis de liderul PSD Marcel Ciolacu, cu 25% cotă de încredere. Pe locul doi se situează premierul şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă (18%), iar podiumul este completat de preşedintele Klaus Iohannis (15%). Liderul AUR George Simion are o cotă de încredere de 11%, în timp ce preşedintele USR, Cătălin Drulă, adună 9%. Ludovic Orban (8%) şi Dacian Cioloş (6%) ocupă ultimele poziţii.

Sondajul a fost realizat în perioada 22-31 iulie 2022, pe un eşantion de 902 subiecţi, prin metoda CATI (telefonic). Marja de eroare este de +- 3,4%.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.