SĂTUI DE DSU, ambulanțierii organizează marți protest în București

Blocul Național Sindical anunță, împreună cu Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România, care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanță, că marți, 22 noiembrie 2022, va fi organizat un miting de amploare în Capitală, cu peste 1.000 de protestatari.

În Piața Revoluției va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne / sediul Departamentului pentru Situații de Urgență, după care se va porni în marș spre Piața Victoriei

  • ”De la ora 12,30 – 14,00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piața Victoriei.
  • În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Național Sindical și FNSAR la discuții, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunța la marșul sindical și pichetarea Guvernului”, se anunță într-un comunicat de presă.

De marți, de la ora 10.00, pe termen nelimitat toate ambulanțele operative din Serviciile Publice de Ambulanță vor afișa vizibil mesajul ”PROTEST NAȚIONAL”.

  • Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de refuzul şefului DSU, care este şi preşedintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic, Raed Arafat, de a convoca şedinţe CIMST pe parcursul anului 2022, şi precizează că lipsa acestor şedinţe a dus la lipsa de consultare, de transparenţă şi de decizii care au afectat serviciile de ambulanţă privind dezvoltarea şi organizarea.

De asemenea, aceştia au acuzat săptămâna trecută sabotarea serviciilor publice de ambulanţă de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin neimplicare în cursul anului privind încheierea contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-cadru pe anii 2018-2022. Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanţe Tip B 4X4 şi 4X2 pentru echipaj medical de urgenţă şi a celor aproximativ 100 de ambulanţe Tip C pentru echipaj medical de urgenţă cu medic, în condiţiile în care serviciile publice de ambulanţă se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din „dotarea” serviciilor publice de ambulanţă, doar 25% îndeplinesc condiţiile tehnice legale, se precizează în comunicat.

Mai mult, reprezentanţii din sector subliniază că din Acordul-cadru 2018-2022 s-au achiziţionat doar aproximativ 25% din numărul total de ambulanţe stabilit pe tipuri de ambulanţe, iar pierderea numărului menţionat va face ca în anul 2023 serviciile publice de ambulanţă să intre într-un blocaj tehnic din cauza lipsei de ambulanţe noi şi casarea a cel puţin 50% din parcul de ambulanţe existent.

Alte nemulţumiri vizează lipsa comunicării sau a informării Ministerului Sănătăţii de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă privind intenţia de a face achiziţia de ambulanţe sau motivul care a stat la baza refuzului de a continua achiziţia de ambulanţe, achiziţie care, din 2017, a fost preluată de DSU de la Ministerul Sănătăţii, pe motivul că Ministerul Sănătăţii nu este capabil să facă achiziţii.

FNSAR solicită, totodată, corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanţă, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii şi nu numai, cât şi crearea unui punct distinct al salarizării pentru întregul personal din Serviciile Publice de Ambulanţă în Anexa II din viitoarea Lege a salarizării.

ÎNTREBAREA CORECTĂ ESTE: Cine îl ține pe tot mai incompetentul Raed Arafat în funcție?

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.