RĂZBOI, RĂZBOI, DA’ GAZU-I PE BANI!

Miercuri ne anunța Ursula de la Comisia Europeană că s-ar putea ca la iarnă să se ia curentul în țările membre, la orele de vârf, ca să nu crăpăm, atât financiar, cât și de frig.

Joi, profit.ro publică informații cu date-cheie despre securitatea energetică de la iarnă, pe care Guvernul n-a prea vrut să le aflăm.

„Dispecerul Energetic Național (DEN), din cadrul operatorului de transport și sistem Transelectrica, estimează că deficitul de energie electrică din producția internă pentru acoperirea consumului României în iarna care vine, în orele de vârf de sarcină ale serii, în consecință, și riscul de intrare a sistemului energetic în stare de alertă, ca urmare a funcționării fără rezerve, va crește masiv față de prognozele de dinaintea sezonului rece anterior, de la 180 MW la 1.260 MW, în scenariul moderat elaborat de instituție, și de la 1.830 la 3.490 MW, în scenariul pesimist.

DEN recomandă autorităților, printre altele, să îi pregătească pe consumatori pentru eventualitatea în care va fi nevoie de raționalizări, în „situații previzibile de criză energetică″, și să relaxeze temporar restricțiile privind încălzirea cu lemne, pentru reducerea cererii de electricitate și gaze”, scrie profit.ro.

Îmi plac de mor fazele astea. Prima dată iese Ursula cu o propunere de raționalizare a energiei electrice, apoi apar în presă informații cum că situația nu e atât de roz pe cât o prezintă guvernanții și populația trebuie pregătită pentru pene de curent.

Practic, suntem pregătiți la foc mic. Săptămâna viitoare va apărea altcineva, care ne va spune că e greu, dar dificil, și trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău, ergo întreruperi ale curentului.

Dar, totuși, să stăm liniștiți, că ăsta e scenariul pesimist, autoritățile vor face tot posibilul să NU se ajungă la asta! Și la cât de credibile sunt autoritățile române, fix la asta se va ajunge! Să ne pregătim, deci, că probabil vom avea niște seri extrem de romantice, la iarnă.

Apropo de război, hotnews.ro publică o analiză a Centrului de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat, din care reiese cât a câștigat Rusia în cele 6 luni care au trecut de la invazia Ucrainei, ca urmare a exporturilor de petrol, gaze naturale şi cărbune.

„Într-o perioadă de 6 luni, de la data de 24 februarie, când a început războiul, şi până la 24 august, valoarea exporturilor de combustibil fosil s-a ridicat la 158 de miliarde de dolari. Costurile totale ale invaziei Rusiei în Ucraina se presupune a se ridica la aproximativ 100 de miliarde de dolari. 85 de miliarde de dolari, echivalentul a 54% din exporturile de combustibil fosil ale Rusiei, reprezintă exporturile către ţările Uniunii Europene”, se arată în analiza publicată de hotnews.ro.

Aoleu, păi ce avem noi aici? Adică, din 100 de miliarde de dolari, cât se presupune că a costat războiul până acum, UE a furnizat Rusiei 85 de miliarde de dolari, cumpărând combustibili fosili?

Cum ar veni, Uniunea Europeană a susținut financiar aproape tot războiul lui Putin? Păi cum vine asta, doamna Ursula, în contextul în care ne spuneți că s-ar putea să ne tăiați curentul la iarnă?

Da, da, știu, n-a avut, dom’ne, de la cine să cumpere UE gaz! Ce să facă doamna Ursula, dacă Putin are atâta gaz? A cumpărat de la el, finanțându-i războiul, că oameni suntem! Dreptatea, moralitatea și curajul mor, când vine vorba de afaceri. Război-război, da’ gazu-i pe bani! Mai mor niște civili nevinovați, printre care și copii, DAR CE SĂ FACEM, DACĂ N-AVEM DE LA CINE CUMPĂRA GAZ???

Hai, c-am rezolvat-o și pe asta! Vom sta puțin pe întuneric la iarnă, dar eu zic că merită, dacă asta îi ajută pe ucraineni. Sau pe Putin. Aparent, nu mai contează.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.