Primul şoc în Superliga: U Cluj vrea să îl dea afară pe Erik Lincar și negociază rezilierea contractului!

Erik Lincar, antrenorul român în vârstă de 43 de ani al lui U Cluj, ar putea părăsi echipa pe care a promovat-o în prima ligă, se arată într-un material publicat de prosport.ro.

În cele cinci etape disputate până acum în Superliga, U Cluj nu a înregistrat nicio victorie, motiv pentru care Erik Lincar ar fi pe făraș.

„Șepcile roșii” au remizat cu FCSB și Universitatea Craiova, cele mai puternice adversare pe care le-a întâlnit până acum, dar au pierdut cu FC Argeș, Petrolul Ploiești și UTA Arad.

Sursele ProSport au aflat că U Cluj vrea să renunțe la colaborarea pe care o are cu Erik Lincar şi să rezilieze contractul cu acesta.

Despărțirea nu se anunță a fi, însă, una simplă pentru că tehnicianul solicită o sumă importantă pentru a pleca.

În acest moment, Erik Lincar are la Cluj un salariu lunar de 10.000 de euro.

După ultimul eșec în campionat, scor 1-2 cu UTA Arad, Erik Lincar a pus parcursul de până acum, fără victorie, și pe seama ghinionului, dar a dat de înțeles că are în continuare încredere în echipa sa.

Discursul său a părut destul de calm, fără a da vreun indiciu despre o posibilă plecare de la U Cluj.

„Trebuie să lăudăm atitudinea. Păcat că nu reuşim să venim şi cu rezultate pozitive. E dificil pentru antrenor. Jucătorii pun în practică ce le cer. Acum mai avem nevoie de momente de sclipire ale jucătorilor. Să aibă inspiraţie. Eu sunt încrezător în continuare în echipă. Trebuie să fim optimiști, să muncim în continuare cum am făcut-o până acum și poate o să se întoarcă norocul în favoarea noastră”, a spus Erik Lincar, după meci.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.