Percheziții în Cluj într-un dosar de înșelăciune: 11 persoane au fost reținute

11 persoane au fost reținute în urma mai multor percheziții. O femeie ar fi câștigat o excursie în cadrul unui eveniment organizat în Câmpia Turzii, sub condiția achiziționării unor produse în valoare de 820 de euro, însă nu a mai putut revendica premiul.

Potrivit polițiștilor, în cadrul unui eveniment organizat de o firmă pe subiectul nutriției în municipiul Câmpia Turzii, o femeie ar fi fost desemnată câștigătoarea unei tombole, sub condiția achiziționării unor produse în valoare de 820 de euro, prezentate în cadrul evenimentului, însă, ulterior, nu a mai putut revendica premiul, acesta constând într-un aparent sejur turistic.

”Polițiștii Biroului  de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au continuat activitățile de cercetare în cadrul unui dosar penal, ce vizează infracțiunile de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Video: Poliția română, via Monitorul de Cluj

Astfel, la data de 18 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, în cooperare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, Biroului de Investigații Criminale Turda, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a 11 persoane bănuite de infracțiuni de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Din cercetări a reieșit că, la data de 5 februarie 2021, în cadrul unui eveniment organizat de o societate comercială pe subiectul nutriției în municipiul Câmpia Turzii, o femeie ar fi fost desemnată câștigătoarea unei tombole, sub condiția achiziționării unor produse în valoare de 820 de euro, prezentate în cadrul evenimentului, însă, ulterior, nu a mai putut revendica premiul, acesta constând într-un aparent sejur turistic.

Polițiștii au continuat activitățile de cercetare, în urma cărora au fost identificate 33 de persoane vătămate.

În urma perchezițiilor desfășurate la locuințele persoanelor bănuite, în municipiul București și în județele Ilfov, Teleorman și Dâmbovița, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 148.482 de lei, 24.570 de euro, 1.500 de lire și 400 de dolari, precum și 18 telefoane mobile, înscrisuri de interes în cauză, dar și alte probe și mijloace de probă utile în cadrul procesului penal.

Prejudiciul cauzat, evaluat la peste 200.000 de lei, a fost recuperat de polițiști.

De asemenea, a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra a 3 autovehicule și unui imobil.

În urma probatoriului administrat, față de 7 bărbați și 3 femei, cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au beneficiat sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Călărași, Olt, Ilfov și București, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.