OSCE a înregistrat peste 3000 de încălcări ale armistițiului din estul Ucrainei în ultimele 48 de ore

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au înregistrat în 48 de ore peste 3.200 de noi încălcări ale armistiţiului care ar trebui să fie în vigoare în estul Ucrainei, au anunţat aceştia într-un comunicat de presă dat publicităţii în cursul nopţii de luni spre marţi, notează AFP.

De vineri seară până duminică seară, observatorii OSCE au înregistrat 2.158 de încălcări în regiunea Doneţk şi 1.073 în regiunea Lugansk, aflate parţial sub controlul separatiştilor pro-ruşi în război împotriva Kievului.

Acestea sunt în principal „explozii”, potrivit buletinului OSCE care are observatori şi la punctele de trecere care permit intrarea şi ieşirea din aceste două regiuni.

Intensitatea violenţelor din estul Ucrainei, scena unui război de opt ani cu separatiştii susţinuţi de Rusia, a crescut brusc săptămâna trecută pe fondul temerilor privind o iminentă invazie rusă, în timp ce Moscova a relocat de mai multe săptămâni zeci de mii de soldaţi la frontiera ucraineană.

Ucraina a raportat luni doi soldaţi şi un civil ucişi în bombardamente separatiste.

Sfidând avertismentele Occidentului, preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat luni seară armatei sale să intre în teritoriile separatiste pentru „a menţine pacea”, după ce a recunoscut independenţa celor două republici autoproclamate.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Twitter / mod_russia (Минобороны России)

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.