Noaptea accidentelor! Carosabilul umed, alcoolul și neatenția la volan au dus la 4 accidente în Cluj

În seara și în noaptea de sâmbătă spre duminică, neatenția la volan, aloolul și carosabilul umed au dus la 4 accidente în Cluj-Napoca și în județ.

Potrivit ISU Cluj, „pompierii din cadrul Detașamentului 2 au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada Observatorului. Apelul de urgență a venit la ora 4:23, iar la misiune au participat o autospecială și un echipaj SMURD. La fața locului, pompierii au găsit un autoturism avariat și un tânăr de 20 de ani care a ieșit singur afară. Acesta nu a necesitat îngrijiri medicale.”

IPJ Cluj a transmis că tânărul, care de fapt avea 25 de ani, conducea sub influența alcoolului:

„Eveniment rutier soldat cu pagube materiale, înregistrat în jurul orei 04.10, pe strada Observatorului, din municipiul Cluj-Napoca

Un conducător auto în vârstă de 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa pe strada Observatorului a intrat în coliziune cu stâlpul unui semafor. Acesta nu a fost transportat la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,67mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii Biroului Rutier efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”




Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit aseară la un accident rutier petrecut între localitățile Băișoara și Săcel. Apelul de urgență a fost primit la ora 22:10, iar la fața locului s-a deplasat Garda de la Băișoara cu o autospecială și un echipaj SMURD. În accident a fost implicat un autoturism, două persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Mai exact, o minoră de 17 ani și o tânără de 19 ani au fost transportate la spital. La o primă evaluare, acestea aveau afecțiuni minore.





Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut în localitatea Măgăoaja, comuna Chiuiești. Apelul de urgență a venit la ora 5:57, iar la misiune a participat o autospecială cu modul de descarcerare. De asemenea, în sprijin a fost trimis un echipaj SAJ. Pompierii au găsit la fața locului un autoturism avariat și o persoană încarcerată. Salvatorii au extras în siguranță victima, care era conștientă și cooperantă. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr de 18 ani, preluat ulterior de echipajul SAJ.





Tot în această dimineață, pompierii dejeni au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Șomcutu Mic. La fața locului, pompierii au găsit un microbuz avariat și 6 persoane care au ieșit singure afară. Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.


Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.