Nimeni nu este uitat, nimeni nu este abandonat – Boc: „Sportul este un element important al «calității vieții»”

Activitatea piețelor volante din Cluj, derularea programului «alimente» și finanțarea nerambursabilă a asociațiilor sportive sunt temele-proiect anunțate și aprobate în Consiliul local. Deocamdată, finanțarea cluburilor sportive nu are nimic de-a face cu susținerea sportului de masă.

Primăria Cluj-Napoca a alocat suma de 10.450.000 lei pentru finanțarea unui număr de 39 de structuri sportive ce își desfășoară activitatea la nivelul Clujului.

Sportul – un element important al «calității vieții»

Edilul Emil Boc a anunțat funcționarea piețelor volante la nivelul municipiului Cluj-Napoca, precum și a derulării programului social «alimente».

În cadrul acestora, primarul s-a referit și la susținerea structurilor sportive din Cluj.

Piețe volante – programul social alimente – sport

10.450.000 lei pentru cluburi sportive

Partea de sport de masă rămâne pentru altă dată….

„Cea mai mare sumă, după cum vedeți, este alocată Clubului Sportiv U Cluj, forbal”, a declarat Emil Boc în deschiderea ședinței de consiliu local.

„Finanțarea va fi exigibilă, adică poate fi utilizată începând cu partea a doua a acestei săptămâni.

Adică orașul își face datoria și respectă acest blazon al Universității, ca de altfel și cel al celorlalte cluburi și asociații sportive din municipiul Cluj-Napoca”, a afirmat edilul Boc.

Primăria încurajează vag «tot ce înseamnă sport»

„Partea cu sportul de masă, pe care cu toții știm bine că-l încurajăm, pentru că este o soluție alternativă la tot ce înseamnă obezitate, la tot ce înseamnă potențiale boli pe care le poți dezvolta în urma lipsei mișcării, a încurajării a tot ce înseamnă sport, de toate tipurile.

Finanțările majore nu sînt din acest program, ci din finanțările pentru ong-uri, pentru că din câte știu eu sunt aproape 700 mii lei care s-au alocat pentru finanțarea sportului de masă prin intermediul structurilor asociative.

Deci, interesul pentru sportul de masă există, noi, pe lângă ce înseamnă structurile organizate pe care le avem, în cadrul proiectului nostru de alocări pentru ong-uri avem și componenta aceasta de susținere a sportului de masă”, a promis Emil Boc.

„Nu vom înceta să spunem că, până la urmă, sportul reprezintă și cel mai important medicament pentru sănătatea noastră, un element important pentru «calitatea vieții»”, a apreciat Boc.

În cadrul alocărilor pentru sport, edilul s-a referit și la activitatea piețelor volante, dar și a programului social «alimente».

Edilul Boc a făcut apel și la mediul privat pentru susținerea sportului.

„În consecință, fac apel și la mediul de afaceri de a veni și de a contribui la susținerea activităților sportive”, a mai spus primarul.

În perioada 14 februarie – 16 martie, la Registratura Primăriei Cluj-Napoca au depus cereri 46 de structuri sportive, valoarea financiară solicitată fiind de 26.519.000 lei.

Cele mai mari sume merg către Clubul Sportiv Universitatea, FC U Cluj și U-BT. Celelalte entități sportive primesc sume care pornesc de la 5 mii lei și ajung până la cel mult 350 mii lei.

CITEȘTE ȘI: Cluburile sportive au cerut de la Primăria Cluj-Napoca 26,5 milioane lei. Cum se împart banii și cine primește cele mai mari sume

Susținerea activității ong-urilor și a «societății civile» din Cluj urmează să fie votată în următoarea ședință extraordinară a consilierilor clujeni, programată pentru 26 aprilie 2022.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.