Ministerul Mediului anunță controale inopinate ale Gărzii de Mediu pentru combaterea arderilor ilegale de deșeuri

Ministerul Mediului a anunțat că în noaptea de miercuri spre joi sunt din nou condiții meteo pentru creșterea poluării din cauza lipsei vântului și a apariției efectului de inversiune termică.

”Având în vedere prognoza specială actualizată primită în această seară de la Administratia Nationala de Meteorologie RA privind menținerea, în special în zonele joase de relief din regiunile sudice și sud-estice, inclusiv în zona municipiului București, a unor condiții total nefavorabile dispersiei (calm atmosferic ce împiedică deplasarea maselor de aer pe orizontală și inversiune termică ce conduce la circulație descendența a aerului și reținerea poluanților la nivelul solului), specialiștii din Agentia Nationala pentru Protectia Mediului – ANPM apreciază că, în perioada următoare, este posibilă apariția unor tendințe de creștere a concentrațiilor poluanților monitorizați în cadrul #RNMCA (în special particule în suspensie) care provin din surse de ardere (trafic, încălzire rezidențială etc)”, arată Ministerul Mediului într-un comunicat de presă.

O situație similară s-a înregistrat în ultimele 24 de ore în aproape toată țara.

Ministerul Mediului arată că spre dimineață și mai ales pe parcursul zilei de joi și al nopții de joi spre vineri, aceste condiții defavorabile nu se vor mai întruni, dat fiind că va crește viteza vântului.

În paralal, ministerul anunță că angajații Gărzii Naţionale de Mediu – comisariatele București și Ilfov, vor face controale inopinate, dar și dacă vor fi semnalate arderi neautorizate de deșeuri.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.