”Eclatanta” Carmen Iohannis, rânjită ca pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, au participat, duminică, la dineul organizat de Regele Charles al III-lea în memoria mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, și luni la funeraliile monarhului. Toate bune și frumoase, numai că neamul prost a ieșit la iveală, Carmen Iohannis etalând, de după rochița de doliu, un rânjet veseliu. ”Io-te, păsărica, Carmen!”

Stilista primei doamne, Andreea Tincu, a publicat pe Facebook, două fotografii cu soții Iohannis, de la dineu, respectiv înmormântare, spunând că se bucură ”să fie alături” de Carmen Iohannis în astfel de momente, cu precizarea că poartă ținute create de ea.

Sursa Foto: Facebook/ Andreea Tincu
carmen klaus iohannissursa foto: Facebook/ Andreea Tincu

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară. Carmen Iohannis a fost criticată pe Facebook din cauză că zâmbește larg în poze deși se află la o înmormântare, iar alții au amintit de lungimea rochiilor purtate de soția președintelui cu alte ocazii și care au stârnit controverse pentru că erau considerate prea scurte:

  • ”Doamnei pare ca ii lipseste in permanenta ceva si nu poate sa fie la inaltimea evenimentelor la care participa. Fara zambetul acesta pentru un astfel de eveniment, cred ca ar fi fost mai distinsa”, scrie un utilizator.
  • ”Ce bine ca macar aceasta are lungime potrivita!”, spune alt utilizator.
  • Asta-i rânjită și când e în ținută de doliu. N-o prea duce capul nici pe madam profa de infantilism.

    Simțea nevoia să e cla te ze. Mă mir că nu e-n minijupă la funerariile Reginei Elisabeta a II-a.

    Numai citiți și vă cruciți de atâta snobism de țărănete parvenit: ”Carmen Iohannis poartă design românesc semnat Andrea Tincu. De altfel, designerul a publicat pe Facebook o fotografie de la dineul cu Regele Charles, în care Carmen Iohannis apare în ținută de doliu, dar zâmbitoare, de mână cu președintele.”

  • ”Dar unde e Tăpălingeblide să-și înfășoare limba umedă de genunchii Întâiei Duamne? A, între timp i-a căzut fruntea peste față și a deschis ochii? Acum nu mai pledează, grețos, pentru ”Instituția Primei Doamne din România”?”
  • ”Măcar plăvanul pare serios. Zici că n-a citit cotele stratului de zăpadă la Păltiniș”

O rochiță ca aceasta se poate face și în Morlaca, cu 100 de lei

Andreea Tincu este un designer român, născut la 3 noiembrie 1977, care a absolvit Universitatea „George Enescu” din Iași. Cică ”formarea suplimentară în domeniul artelor plastice i-a influențat evoluția în ceea ce privește convingerile sale estetice”, conform informațiilor furnizate pe pagina oficială de Facebook a creatoarei de modă.

Dacă vi se pare că e ceva deosebit în cârpa de pe madam Iohannis, vi se pare. Singurul lucru care iese în evidență e rânjetul de neam prost pus în fața unui aparat de fotografiat.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.