Distins cetățean, licitația pentru “metrou” NU a fost lansată în 11 martie – precum a fost promisă

#metrou. Decât aroganța fictivă, totuși nu mai bine centura – atât de necesară și bașca, reală?

Distins cetățean, licitația pentru “metrou” NU a fost lansată în 11 martie – precum a fost promisă. Na, la nivel teoretic a fost vorba deja de multe și care nu s-au întâmplat. În lungul șir al promisiunilor neonorate,

-a fost vorba (apud primar) și că se lansează “la începutul anului”. Eh, suntem deja în miez de martie, și încă tot nimic. Dar

-a fost vorba (apud primar) și că “se finalizează licitația în 2022”. Eh, acum deja se vorbește numai de “lansăm licitația în 2022”. Și

-a fost vorba (apud primar) că “ultima lopată, în 2026”. Eh, acum vorbim deja de trei etape, și abia prima s-ar termina “teoretic” în 2026, și care tot n-ar fi funcțional. Precum știți,

În faza 1 “s-ar” face depoul și stațiile din Cluj.

În faza 2, extensia spre Florești.

În faza 3, extensia spre Bd. Muncii.

Iar fazele sunt succesive. Așa că prima veste: Floreștiule fraier, ție iar ciuciu. Stați frumos la cozi infinite băbăeț până ne gătăm noi aci “metroul” de la Napoca. Asta, dacă o mai gătăm vreodată.

Că în contextul prezent, marcat de criza energetică, criza economică, și criza de securitate, UE o să stea cu ochii și mai de vultur la banii prăduiți. Românica ar cam trebui să se uite și ea mai gospodară la pe ce marcă bănuții. Oare pă motorină? Pă gaz? Pă niște arme?

Și atunci oare Clujul Napoc n-ar trebui și el să se uite la ce îi stă de fapt în interesul cetățenesc?

Oare sigur mai vrea să continue administrația cu această dudă, această ficțiune, această intuiție politianistă proptită post-hoc cu studii?

Totuși nu mai bine centura aia? Care și costă mult mai puțin, și e CHIAR făcubilă? Și care poate chiar i-ar fi utilă cetățenilor ca să nu-și prăjească benzina (știți, aia eftină) din rezervoare degeaba, în ambuteiajele eterne ale Clujului?

Parcă aud, “eee, las că răbdăm un pic, și după aia o să fie bine”. Dar nici vorbă – nici măcar în lumea promisiunilor politicianiste. Că și în alea, ar fi cel puțin până în 2026 inclusiv cât ar trebui să răbdăm… și nici după aia nu ar fi “bine”. Let this sink. 2026, inclusiv. Aproape 5 (cinci) ani.

Din păcate, e infinit mai probabil ca 2027 să ne găsească și cu orașul întors cu susu-n jos, și cu banii luați.


Că poate știți: dacă vreodată o să se ajungă să și pornească treaba, de fapt NU avem bani pentru jucăria numită “metrou”. Nici măcar pentru acea “primă fază”, care costă 800m EUR. De la 300m din PNRR și (teoretic) 250 din POT, până la 800m EUR, mă scuzați, de unde?

Că poate știți: dacă vreodată o să ajungă să și pornească treaba, constructorul o să trebuie să deschidă în paralel vreo 7 șantiere de stații numai în zona centrală. Săpătură deschisă. TOATE executate, și închise într-un an. Aha.

Odată începută, asta implică doar trafic de autobuz pe tot axul est-vest, cel puțin un an. Corolar, când ai de mers cu mașina, o să dai ture în jurul orașului pe vastele sale centuri, clujene, de o să-ți vină acru.

Ăăăă… care centuri? Eexact.

Bine bine, dar măcar după aia o să fie bine, nu? Sigur. Pro primo, DACĂ o să fie bani, și nu o să se blocheze lucrările. Pro secundo, DACĂ nu o să fie depășiri de buget – ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria României. Pro tertio, DACĂ nu o să fie costuri suplimentare – ceea ce iar nu s-a întâmplat niciodată în istoria României. Un drob de sare, ceva? Ia calculați probabilitatea cumulată a acestor evenimente. Deci sigur. O să fie. Bine de tot.

Așa că oare. Oare oare, zic și eu. Amu, în vremurile astea mai greuțe așa, care par să vină, nu mai bine niște responsabilite și realism? Mulțumesc.

Szakáts István, Clujul Civic

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.