Conturile Revolut pot fi poprite de ANAF. Peste 2 milioane de români au cont în aplicaţie

Instanţa din România a decis că persoanele cu conturi Revolut pot fi supuse popririi. Dacă deciziile rămân definitive, ele vor constitui o premieră pentru țara noastră, unde Revolut are peste două milioane de utilizatori. Totodată, de la 1 iulie 2022, ANAF poate solicita date despre averile românilor de pe Revolut.

DE UNDE S-A PORNIT: La sfârșitul anului trecut, o companie de executări silite a chemat în instanța civilă Libra Bank, solicitând instituirea popririi pe conturile a doi clienți asupra cărora BCR avea decizii definitive de executare silită. Libra Bank a fost chemată în instanţă întrucât conturile Revolut în lei sunt ”depozitate” la această bancă, ca urmare a unui parteneriat semnat în 2020.

Cele două acțiuni au fost depuse în octombrie anul trecut, la judecătoriile din Slobozia și Buftea. În trecut, toate cererile de acest tip au fost respinse după ce Libra a susținut că nu poate da curs solicitărilor de poprire pe conturile clienților Revolut pentru că nu aceștia sunt titularii conturilor, ci compania britanică. Același argument a fost invocat și în aceste două cazuri, dar nu a mai funcționat.

Argumentul magistraților a fost că, atât timp cât clientul plătește și încasează bani prin contul existent la Libra Internet Bank, între cele două părți există un raport juridic, iar banca nu poate invoca lipsa calității procesuale. De asemenea, beneficiarul real al contului nu este Revolut ci clientul, în nume personal.

Dacă deciziile din primă instanță se mențin, s-ar naște un precedent judiciar care ar obliga Libra și Revolut să-și reconsidere termenii parteneriatului. De asemenea, românii nu se vor mai putea baza pe faptul că își pot păstra banii în conturi Revolut, feriți de ochii autorităților sau ai altor instituții bancare la care ar avea eventuale datorii.

Ce spune ANAF despre popririle pe conturile Revolut

Lucian Heiuș, președintele ANAF, a anunțat că a demarat o acțiune de control al averii persoanelor fizice, inclusiv asupra conturilor Revolut.

Revolut Bank UAB este o instituție de credit care a notificat Băncii Naționale a României furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României, începând cu data de 01.07.2022.

La acest moment Revolut Bank UAB poate transmite informații în vederea îndeplinirii obligațiilor declarative, în condițiile legii.

De asemenea, ANAF poate solicita, în condițiile legii, informații despre rulajele și/sau soldurile conturilor deschise de clienții instituției menționate”, au transmis reprezentanții ANAF.

Reacţia Revolut după ce judecătorii români au decis că se pot pune popriri pe conturile utilizatorilor. ANAF are acces la toate datele clienţilor

Reprezentanţii Revolut spun că respectă toate reglementările şi cooperează cu autorităţile statului în privinţa reducerii fraudelor, evaziunii fiscale şi a spălării de bani şi precizează că utilizatorii săi nu pot fi suspectaţi de aceste fapte mai mult decât clienţii oricărei alte instutuţii bancare.

“Revolut este o instituție financiară care activează în România și cooperează pe deplin cu autoritățile de reglementare și autoritățile statului în privința reducerii fraudelor, a evaziunii fiscale și a prevenirii spălării banilor. (…) Tocmai prin prisma acestor elemente de reglementare, considerăm că Revolut nu este expus la utilizări iresponsabile mai mult decât orice altă instituție financiară reglementată în Europa”, a transmis Departamentul de Comunicare al Revolut.

Două milioane de români folosesc aplicaţia financiară Revolut, prin care se pot face tranzacţii, investiţii, rezervări sau planuri de economii.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.