Concert de noapte la utilaj greu pe Clinicilor. Legea e facultativă la Cliuuuj

Deşi legea este clară, pe cei din administraţia publică locală îi doare-n cot de aceasta. Respectul faţă de cetăţeni e zero. Iar peticelile pe care le administrează Emil Boc oraşului, sun t vorba arhitectului Şerban Ţigănaş: “un act de disperare”. Se deschid şantiere cu trei săptămâni înainte de începerea şcolii, pe arterele cele mai aglomerate ale Clujului – dar aşa s-a întâmplat de imediat 20 de ani de mandate măreţe sub Emil “OSĂ” Boc. Boc-boc-boc – se aud pikamerele în noapte. Se grăbesc să facă ce n-au făcut din timp, că doar au fost preocupaţi să pună Oraşul preş la picioarele lui Buta cu Untoldul lui. Puteau lucra sâmbăta, duminica – să oprească circulaţia între anumite ore şi să nu încalce legea? Se putea, dar nu se vrea. În fond e oraşul lor, nu al clujenilor.

Să-i aducem aminte primarului Emil “OSĂ” Boc ce spune legea aia pe care o abrogă cu boltă: Așa, spre știință. Ca să știe și alții cum e abrogată Legea în municipiu, cum se urinează Emil Boc și amicii săi de la Untold pe aceasta și de ce e #fain_la_Cliuuuuj! Că fiecare își face de cap

Am primit o nouă sesizare din partea unor clujeni de pe strada Clinicilor acum. Le-a cânta Untold până i-a dat jos din pat, acum le concertează la excavator şi buldozer, plus vocalizele “doreilor” în noapte, marele Pik Hamăr:

Bună dimineața Ziar de Cluj, PRO TV CLUJ!

Uitați aici o sesizare “răsunătoare!”

Nu bine a trecut Untoldul cu hărmălaia lui de nopți la rând, acu am primit bonus!

Lucrări noapte de noapte pe strada Clinicilor cu pickamere de un gabarit imens, depășit cu siguranță, de ni se cutremură căsuțele… Am și făcut poze la fisurile survenite din cauza trepidațiilor grozave!!!

Să nu mai vorbim de decibelii inadmisibili la orice oră, nu doar la orele mici din noapte. Sunt vibrații deja, nu doar zgomot, atât de puternice sunt!!!

Weekendul trecut a mai mers cumva… Deși în același registru, dar joi spre vineri, e de neconceput!!! După o săptămână de muncă, încă o noapte nedormită!?!?

Mâine cum ne prezentăm la serviciu?

Nouă cine ne plătește dacă greșim și nu putem performa corespunzător!?!?

Cine ne plătește liniștea și sănătatea?

Nici măcar o înștiințare în poștă cum că: “Ne cerem scuze pentru disconfortul imens pricinuit, dar suntem nevoiți să vă agasăm până la orele 22, după care vă redăm liniștea…” Ce glumă bună!!! 🙁

Lucrările încep la 7 pm și durează până la 7 am. Și asta deja de o săptămână! Lucrări ce s-ar fi putut efectua de la 16 la 22…

La telefoanele repetate la Poliția Locală și 112 ni se răspunde

pasiv-agresiv si nefolositor:

ni s-a zis cum că “a fost un echipaj, dar că domnii au autorizatie de lucrat pe noapte”.

Am dori să vedem cine a autorizat așa ceva!?!?

Asta după ce peste zi avem lipit de noi și un șantier imens de construcție de bloc: pe Clinicilor!!! (și nouă nu ni s-a aprobat o amărâtă de mansardare!?!?)… Șantier unde se întâmplă fix același lucru după ce “domnii” de la Compania Apă-Canal depun armele, deci începând cu 7 am…

Suntem persoane tinere, rezistente la stres, dar care mai tre să lucrăm! Unii și de acasă! DAR CUM???

Țin să mai menționez (dacă nu erau destule neregulile de până aici!?) că acum doi ani s-a refăcut în profunzime toată infrastructura străzii Clinicilor! S-a turnat o pătură frumoasă și solidă de beton și s-a refăcut și tot trotuarul… Impecabilă lucrare!!! În pandemie! Se poate observa în secțiunea tranșeelor transversale (de-a lungul întregii străzi, la distanțe de cca 5 m una de alta, ce strat solid de asfalt a fost turnat!!!)

Pe seama cui această programare și organizare urbanistică impecabilă?

Și ale cui sunt costurile?

Plătim taxe imense, mergem la servicii și ni se iau impozite imense pe venit / salarii și cu toate acestea nu avem dreptul să dormim!?!?

Dar de ce să mai dormim???

Când e vremea să ne trezim!!!”

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.