”Complexul lui Napoleon” capătă noi simptome în primăria Cluj-Napoca: nu mai contează mărimea, ci cantitatea

Scăpat din nou în fața unui microfon prietenos (unde-și face PR pe banii clujenilor), Emil ne-a spus ce OSĂ facă Boc într-un viitor incert:

“Am dat drumul la studiul de fundametare, care va fi gata undeva la începutul lunii noiembrie. Va intra în Consiliul local, după care se vor declanșa procedurile legale de achiziție în vederea realizării acestuia. Avem acele hectare, nu mai știu exact, 5,4 – 5,5 câte sunt în total, acolo la Sun, trebuie să corelăm cu proiectul centurii investiția, pentru că este în zona respectivă, astfel acum putem avea un prim aquapark în zona noastră. Sigur vor apărea și altele, dar este un început. Ce era înainte pe 1,5 hectare nu a fost posibil să se facă, mai ales că zona era afectată și de linia electrică, nu se putea construi. Acum cred că se poate face un aquapark pentru clujeni, aici, într-o zonă accesibilă și cunoscută”

Adică încă o firmă de casă va încasa niște bani pentru niște inutile hârțoage care vor înfunda niște sertare din ”funăria” lui Boc.

Dar nu asta e noutatea ci, obsesia omului mărunt care a trecut de la OSĂ construim cea mai mare creșă, la OSĂ facem mai multe Aqua Parkuri, poate chiar două – după ce în imediat 20 de ani de mandat nu a făcut nici unul.

Să le luăm pe rând:

UNU: obsesia cu mărimea. ”Cea mai mare creșă din Cluj-Napoca” promisă că OSĂ se facă în Borhanci. Boc e în afara înțelegerii infrastructurii, a rămas în grandoarea UASCRistă a Epocii de Aur în  care superlativele contau, nu proximitatea și utilitatea investiției, suportul acesteia pentru existența normală a unui cartier. A făcut praf și pulbere Cluj-Napoca cu Urbanismul lui de Cumetrie în care au construit toți fără noimă, fără să se gândească centre de cartier, utilități, iar acum vine cu sperlativul să încerce să rezolve ce? Toți părinții clujeni cu copii de creșă vor înfunda traficul către Borhanci dacă OSĂ se facă respectiva creșă?

Prin urmare, se aruncă praf de vorbe-n vânt cu sperlativul, în loc să se facă creșe acolo unde lipsesc, lângă părinții cu copii de creșă din Iris, Câmpului, Soporului, Mărăști, Europa, locuri unde și-a servit stăpânii imobiliari cu blocuri peste case și case peste case. Să facă creșe, grădinițe, școli, acolo unde este necesar, nu spoieli în ceea ce există prin Centru, apoi să ni se miorlăie că să mergem pe jos, să planteze nu știm cine, nu știm ce copaci, în timp ce el plantează dale de beton în parcuri!

Apropos, să-i pună să meargă pe jos pe osânzoșii din primărie, pe șoșonarii de partid pe care-i ține în sinecuri, apoi să ne ceară nouă să nu mai folosim mașina. Că nu pe banii mică-sii din Răchițelre sunt cumpărate și nici pe banii de Primă de Osânză pe care-i dă el moca în ”funăria” sa nu consumăm benzină și motorină. Să dea exemplu cu ai lui, așa cum trebuia mai întâi să demoleze garajele din curtea blocului în care locuiește, apoi pe cele ale clujenilor.

Dar așa e cu omul mărunt, nu se ia în clonț cu vecinii, ci numai cu anonimii.

DOI: obsesia cu mărimea pe care o depășește prin cantitate. Cantitatea de promisiuni. Dacă ”Lucica din Chinteni” are un Aquapark de 10 hectare, nu poate să rămâie Boc să OSĂ facă Emiluț doar unul de 5 hectare. Așa că plusează și ne anunță ”vestea cea bună”: ”demersurile pentru realizarea unui aquapark în zona Sun avansează” și că “sigur vor apărea și altele”. OSĂ ne îngroape în Aquapark-uri. Chiar ieri a dat în funcționare unul, fix în Grigorescu. Fericit cartier!

PS: Centrua Metropolitiană, cea mai mare din Galaxie cu cei mai mulți kilometri de piste de biciclete, când OSĂ se facă?

Am ajuns să batem URSS la pitici: ei credeau că-l au pe cel mai mare din lume, dar îl avem noi!

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.