Cinci persoane, prinse cu droguri la Tabăra de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tușnad

Cinci persoane au fost depistate cu droguri de risc şi de mare risc la Tabăra de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tuşnad, în cadrul unor acţiuni derulate de specialiştii în combaterea criminalităţii organizate.

Între 19 şi 23 iulie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş „au acţionat pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în oraşul Băile Tuşnad, cu ocazia desfăşurării unor manifestări publice”.

În perioada respectivă, la Băile Tuşnad s-a desfăşurat Universitatea de Vară şi tabăra studenţească „Tusvanyos”.

Sursa citată a arătat că poliţiştii au identificat cinci persoane, toate din Harghita, care deţineau droguri, respectiv canabis şi ecstasy, atât pentru consum propriu, cât şi pentru a le vinde în cadrul festivalului.

„Astfel, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fiind depistate în interiorul unui festival cinci persoane, toate din judeţul Harghita, având asupra lor diferite cantităţi de droguri de risc, sub formă de canabis şi de mare risc, sub formă de comprimate de ecstasy. Drogurile ar fi fost destinate atât comercializării în cadrul festivalului, cât şi în vederea consumului propriu”, a transmis IPJ Harghita.

Au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

Cercetările sunt continuate, împreună cu procurorii DIICOT, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, mai precizează sursa citată.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.