Când “sporul de osânză” se trage la creier, municipalitatea trasează parcări cu fundul

Cum s-au trasat parcările Primăriei lângă o școală din Mănăștur? Pe trotuar. În fond, copii pot şi levita peste maşini. Oricum e vacanţă şi se speră ca revenirea Pandemiei de Covid să-i ţină acasă, să nu se plimbe aiurea printre maşini pe „căruţabil”.

Vezi, Maestrică, Excelenţa Ta, Însuţi Primarul, la ce este bun ”sporul de osânză” pe care tocmai l-ai acordat (re-acordat) ca funcţionarii să zacă pe scaune ÎN PRIMĂRIE? Să dea soluţii imbecile – şi nu e insultă, e diagnostic în ceea ce-i priveşte.

Cititorii Cluj24 (de la care am luat şi noi fotografiile), au surprins o nouă mostră despre cum sunt gândite și făcute lucrurile în Primăria Cluj-Napoca: cu fundul – care aduce mai mulţi bani în Primăria Cluj-Napoca decât gânditul cu capul.

”Nu știu cine a decis, dar merită nota 2. Au făcut parcări pe tot trotuarul în jurul liceului <>, care are și școală generală, fără să se gândească că, astfel, se pune în pericol viața copiilor noștri.

Le-au trasat pe strada Mogoșoaia din cartierul Mănăștur iar mașinile ocupă tot trotuarul, de nu pot trece oamenii decât pe carosabil.

Acum e vacanță, dar ce se va întâmpla odată cu începerea anului școlar, când în zonă vor mișuna sute de copii. S-a gândit cineva la asta?

Chiar nu este un creier luminat să gândească înainte de a face ceva?”, a reclamat un părinte.

Acesta a precizat că decizia de a împânzi strada cu parcări este de neînțeles și în condițiile în care, peste drum, se găsește Parkingul “Mogoșoaia”, care este jumătate gol majoritatea timpului.

Păi: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ! AVEŢI CEEA CE VOTAŢI: RISIPĂ, LIPSĂ DE BUN SIMŢ, NICIO VIZIUNE ADMINISTRATIVĂ, URBANISM DE CUMETRIE, TRAI NENEACĂ PE BANII VOŞTRI, FRECAT DE MENTĂ, TĂIAT DE FRUNZE LA CÂINI şamd

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.