„Calitatea vieții” ajunge, pas cu pas, în stațiile de transport în comun din Cluj-Napoca

După mai bine de trei decenii de la Revoluție, vechilor stații de transport în comun din Cluj-Napoca le-a venit rândul la modernizare. Și nu numai în zonele centrale și semicentrale, ci, culmea, chiar și în Mănăștur!

CTP a anunțat pe site-ul propriu că, „începând cu data de 09.06.2022, ca urmare a lucrărilor de modernizare din zona stației Primăverii, aceasta va fi relocată până la finalizarea lucrărilor, spre Drumul Sf. Ioan, în dreptul intersecției cu str. Bucium”.

Zis și făcut! A durat treizeci și ceva de ani, dar, în sfârșit, Mănășturul va primi o felie de „calitate a vieții”! Astăzi au ajuns pe teren utilajele care au demolat acareturile vechii stații comuniste.

În loc, Primăria va monta, cel mai probabil, „Clujul Verde”, adică stații cu acoperișuri înierbate, moderne, inutile. Inutile în sensul de „Cluj Verde”. Altfel, ele au utilitatea lor: apără de soare.

În alte stații, cum e cea de pe strada Oașului, din cartierul Iris, stație „modernizată” în urmă cu un deceniu, odată cu reabilitarea liniei de tramvai și a tramei stradale, călătorii așteaptă tramvaiul și autobuzul adăpostindu-se de soarele arzător al verii doar după un stâlp.

Cu alte cuvinte: „cea mai bună calitate a vieții!”

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.