Alexandru Rafila: “Românii nu vor fi sancţionaţi dacă nu merg, preventiv, la medic”

Ministrul Sănătății spune că românii care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenţie nu vor fi sancționați, după apariția noului contract-cadru, care va intra în vigoare în 2023, așa cum a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Alexandru Rafila a spus că nu îi plac sancţiunile şi că acestea nu pot fi aplicate, în contextul în care sistemul de sănătate românesc nu este pus la punct şi nu există încă acces pe deplin la servicii preventive.

„Controlul medical periodic este diferit în funcţie de vârstă, adică o persoană tânără poate să meargă o dată la 3 ani, o persoană în vârstă probabil că trebuie să meargă o dată la 6 luni. Înainte să ne gândim la orice fel de sancţiuni, mie nu îmi place chestiunea asta cu sancţiunile, fără măsuri anterioare care să permită în primul rând accesul la aceste servicii, pentru că, dacă noi instituim sancţiuni şi nu există accesul la aceste servicii preventive, iar asistenţa medicală primară trebuie să se adapteze la acest efort naţional, atunci nu am făcut nimic, rezultatul va fi contrar”, a declarat ministrul Sănătății.

În luna mai, șeful CNAS a anunțat că, începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vor fi implementate pachetele de prevenție, care vor deveni obligatorii şi care vor presupune elemente sancționatorii pentru cei care nu merg să îşi efectueze serviciile de prevenție.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.